vineri, 4 iunie 2010

Hey, you're not alone!

În momentele de sigurătate este foarte important să ai pe cineva alături. Deşi mă gândeam că sunt singură în cameră, o creatura extrem de vioaie şi jucăuşă îmi tot facea semne de pe patul colegei mele, strigând din toată fiinţa: "Hey, you"re not alone!". Şi avea dreptate: sunt inconjurată de vietăţi. Da, m-au invadat gândacii. (asta ca să nu mai zic de ţânţari sau muşte).
Şi pentru că de 2 zile am avut ocazia să studiez de aproape aceste creaturi gingaşe, am putut identifica următoarele tipuri:

- gândacii intelectuali. Sunt acei gândaci pe care îi găseşti printre cursurile tale atunci când te apuci de învăţat.
- gândacii migratori. Sunt acei gândaci pe care îi surprinzi furisându-se pe sub uşă şi părăsind ţinutul tău sper a descoperi altele mult mai interesante. Când se întâmplă asta, te bucuri, evident.
- gândacii cinefili. Sunt acei gândaci cărora le plac atât de mult filmele, încât te poţi trezi cu ei pe monitor atunci când vizionezi unul.
- gândacii alpinişti. Sunt acei gândaci care se caţără pe absolut orice.
- gândacii timizi. Sunt acei gândaci pe care îi găseşti într-un colţ deoarece timiditatea îi împiedică să mişune prin zonă.
- gândacii fustangii. Sunt acei gândaci care ajung dintr-un pat în altul, care pleacă înainte să te trezeşti. "Here I am , I am in the wrong bed again".
- gândacii programagii. Sunt acei gândaci interesaţi atât de tare de programare încât pătrund prin calculator să studieze.
- gândacii depresivi. Sunt acei gândaci care îşi dau drumul pe geam.
- gândacii care merg la mall. Sunt acei gândaci pe care îi găseşti printre hainele tale. Nu de alta dar şi gândacii vor să fie cool.
- gândacii "Spiderman". Sunt acei gândaci care trăiesc pe tavan şi care sar pe tine atunci când te aştepţi mai puţin.



Acestea fiind spuse, I'm not alone!

6 comentarii:

  1. :)) post despre gandaci:)), baga mare lfsa

    RăspundețiȘtergere
  2. ahaha, foarte tare! si eu am colectie de gandaci :D

    RăspundețiȘtergere
  3. ce lfa? stau sa ma joc cu prietenii mei :P

    RăspundețiȘtergere
  4. daca pana acum nu ti-am vizitat camera.. acum cu atat mai putin!
    naspa, hun, naspa!!

    RăspundețiȘtergere
  5. mulţumesc, acum am devenit paranoică :))

    >:D< hang on little tomato!

    RăspundețiȘtergere