Un exercitiu de democratie....

Agitatie mare, astazi Romania isi alege presendintele.
Dupa interminabile campanii electorale bazate nu pe calitatile candidatului ci pe defectele contracandidatului, am ajuns astazi sa alegem propriu-zis presedintele. Sau mai bine zis, sa alegem pe cine nu vrem sa vedem presedinte. Oricat de trist ar fi, pentru mine va fi sugestiva urmatoarea imagine:
Eu la vot. Tipul care mi-a inmanat stampila imi zambeste si imi zice: "Succes! Pentru o Romanie maia buna!" La care seful de comisie, se uita la mine si zice, mai mult resemnat "Nu prea cred!"
Cat de trista este situatia??
Raspuns: La fel de trista precum rezultatul votului de astazi. [punct]


Cat despre sentimentele mele, mi-e pur si simplu silaaaa!

Celei care pleaca

"Mi-am luat hainele in graba si am plecat, nu puteam sa mai suport. Nu erau noptile cele care ma dureau si nici diminetile in doi petrecute in pat pana tarziu, nici cafeaua calda care ne dezamortea, nici aerul rece de dimineata ce ne trezea toate simturile ci pur si simplu faptul ca atunci cand pleca ramanea un gol pe care nici asternuturile impregnate pana la ultima tesatura cu parfumul lui si nici pasiunea cu care isi lua ramas bun nu il umpleau.
Ajunsesem in pragul disperarii, dincolo de limitele pe care credeam ca le pot accepta!
Pur si simplu traiam ca un gandac prins in panza unui paianjen. Imi placea. Ma trezea la viata, trezea tot ce era viu in mine. Dar ma strapungea mereu cand voiam sa evadez. Traiam intens, insa nu puteam vedea dincolo de panza care ma izola de lumea exterioara. Deciziile nu erau dictate de constiinta mea ci de pasiunea din mine. O viata fara intrebari prea multe, cu incertitudine la tot pasul, asta imi oferea el. Si imi placea. Sau mai bine zis, mi-a placut.


Mare i-a fost uimirea cand am plecat. Nu se astepta la asta.
Pentru el totul era mai usor probabil. Dar nu si pentru mine.


Pentru ca incepusem sa simt."

Citind asta mi-am adus aminte de o poezie.

"Tu crezi c-a fost iubire-adevarata
Eu cred c-a fost o scurta nebunie."

(am copyright)

Viata de student - Caminul

Voi incepe aceasta serie intitulata "Viata de student" cu descrierea unei experiente care pe mine m-a desavarsit ca studenta: caminul.
Stiam ca toata treaba cu caminul are sa fie ceva putin cam complicat la inceput, asa ca nu mi-a fost mare surprinderea cand am aflat cat tam-tam este pentru alegerea unui loc in camin la Fmi: completeaza cerere, urmareste site-ul periodic pentru a afla informatii despre repartizare, afla lista si numarul de locuri in fiecare camin, gandeste-te unde te situezi pe lista si ce sanse ai sa prinzi un loc unde e mai bine, mergi la repartizare, du-te in fata cand te striga, vorbeste cu studentii aia acrii care chipurile sunt pusi sa te ajute, alege-ti camera de camin din cele ramase, ia foaia cu repartitia semnata de prodecan si mergi spre camin.

Cu o bucurie nemotivata am iesit eu de acolo pentru ca am prins loc in Leu C unde sunt doar 2 persoane in camera si am pornit sa-mi iau camera in primire. Ajung acolo, vad caminul, imi dispare bucuria. Ma cuprinde un fior de neliniste. Poate din cauza caldirii vechi, cu geamuri vechi prin care nu puteai vedea nimic sau din cauza atmosferei de spital din interior... nu ma pot pronunta acum. Am intrat acolo, am completat fisele, m-am plimbat de la o sala la alta, am stat la cozi, m-am dus sa-mi iau cheia. Am pasit putin pe coridoare, m-a cuprins frica.
Ajung in cele din urma in fata usii camerei mele (ieeii), dau sa bag cheia in usa si ghess what? Nu se potriveste cheia. Merg din noi la tipul cu chei, ii explic problema, imi da inca 4 chei sa le incerc. Merg, le incerc, nimic. Ma intorc din nou, ii explic ca nicio cheie nu merge, cheama 2 studenti de acolo, ne da o plasa plina cu chei si ne spune sa le incercam. Mergem, le incercam, se face gramada mare de chei pe jos (chei incercate), lume trece, rade, "Hai mai, nu-mi spune ca nu ai cheie!!", terminam cheile si surpriza! Nici macar ultima cheie nu deschide camera. Merg din nou la tipul cu chei (sau tipul roz, cum i se mai spune), imi spune sa ma intorc de dimineata pentru ca va rezolva problema.

Cu optimisuml meu ma reintorc a doua zi cu gandul "Cat de rau poate fi in camera?". Ajung, merg la tipul cu chei, imi spune ca acum este tamplarul acolo si incearca sa deshida. Ma duc sus, aud bubuieli, galagie, toate cele. Saracul om se chinuia de 1 ora sa dea yala jos si sa putem intra in camera. In cele din urma se hotaraste sa patrunda in camera asa cum mi s-a spus ca niciodata nu se va intampla: daramand usa. Se sparge usa, intru eu in camera si stupoare!! Un pat vechi, celalat fara saltea, mocheta murdara, geam lipsa, noptiere vechi si darapanate, 2 gandaci morti in dulap, un borcan cu o lacusta moarta in el si cireeasca de pe tort: un perete mugegait pentru ca dee! as fost inundatie peste vara.

Si apoi, da paturile in mijlocul camerei, strange praful cu o matura, pune-le la loc, matura in camera, da cu hipoclorit pe mucegai ca sa se duca (merge treaba, este verificata, a se folosi manusi, Ace rules!), sterge etajerele si patul, freaca dulapurile, omoara gandacul care tocmai a intrat pe geam, spala perdeaua gri, spala geamurile (ieii, am cele mai curate geamuri, este dovedit).

Si pentru ca este o prima data pentru toate chestiile, am zugravit :) si am vopsit.
Dis de dimineata cu trafaletul si cu galeata de lavabila (era la oferta!!) pe cate am carat-o eroic de la Carfur, in ciuda privirilor insistente ale oamenilor pusi pe glume, si cu un lighean "imprumutat" de pe hol (il voi inapoia) am inceput operatiunea. M-am distrat, a fost super, I would do it all again, iar in final mi-am dat seama ca arata bine. Asadar, daca imi voi gresi carierea intr-alea informaticii, pot excela in meseria de zugrav sef.

Iar ca toate sa fie si mai faine, am avut ocazia sa vopsesc tot ce mai era in camera, de la geamuri la usa, si de la dulap la etajere, calorifer si noptiera.



Cam asta am facut in utimele 2 saptamani... pentru ca intr-un final camera sa arate destul de bine incat sa pot locui acolo. M-am bucurat desigur de cablul de net si de faptul ca avem interfon si 1 cartela pe camera (btw, daca sunteti treziti la ora 3 noaptea este probabil cineva care nu are cartela si a ramas pe afara, asa ca ar fi ok sa-i dati drumul daca tot v-ati trezit, cine stie, poate la un moment dat si voi va veti bucura de amabilitatea altora).

Iar baia este un loc sacru, unde de, vorba aceea avem parte de intimitate (not). Tot ce sper eu este ca lumea o sa-si dea seama cand un dus sau o toaleta este ocupata si cand nu... daca nu, om vedea.

In rest, toate bune si frumoase, ma voi instala curand in camera de camin, in care sunt mandra sa stau pentru ca acum arata decent.


[vor urma si poze]

SCRIS PE TRUP

"-Nu crezi că este ciudat că viaţa, despre care se spune că este atât de bogată şi de plină, o călătorie exotică plină de aventură, se poate reduce la o lume de mărimea unei monede? Pe faţă cap, pe verso o poveste. Cineva pe care l-ai iubit şi s-a întâmplat. Asta-i tot ce rămâne când cauţi într-un buzunar. "





Nu ştiu dacă e un final fericit, dar din faţa noastră se întinde un câmp deschis, nesfârşit.
Ea este asemeni unui drog care se consumă febril, cu disperare, şi care lasă urme vizibile şi invizibile scrise pe trup.



Nu neapărat pentru că mi-a plăcut sau pentru că a fost genul meu de carte sau pentru că "măsura iubirii este pierderea ei" dar pentru că au fost unele replici pentru care merită.

Mere, bolovani, capre si viespi

Sa treci si de Gavan, de Padina Inchisa
De stanca Orgii Mari si de Diana stinsa



Sase, apa de izvor, bolovani, mere, paianjeni, "abruptis", "bolovanis", poze, jnepeni, viespi (1 intepatura), ecouuu, creaturi verzi, poze, capre negre (13 la numar), liniste, poze, refugiu, cuib de viespi, intepaturi de viespi (7 intepaturi), tipete, the best ride, home sweet home!

P.s. Dupa 4 ani de rugaminti, am ajuns in sfarsit pe Brana Caprelor.
Dupa 19 ani si ceva, am aflat cum este sa te intepe o viespe. De fapt, mai multe, pentru ca in final sa adun 8 intepaturi.
A meritat!

Swimming? Yes, swimming!

*conceptul de " a inota porceste"

Avem un singur Crai ce-asteapta neclintit

Avem un singur Crai ce-asteapta neclintit
Cu ale sale creste ce-s rosii-n asfintit
Plecam luni dimineata, urcam toti impreuna
Si liberi ca sa fim sub cerul clar de luna

Asa a inceput totul si cam asa a continuat: Zarnesti-Prapastii-Cheile Pisicii (o premiera pentru toti cred, un traseu destul de fain, cu obstacole pe alocuri)-La table
(unde indicatorul este cazut si unde peisajul este de-a dreptul cutremurator, defrisari masive - mie mi-a lasat impresia unui loc pustiu, din care tocmai a disparut orice urma de populatie)-Grind
Un loc fain, refugiul destul de ok, loc de camping, urs-less, cu vedere spre creasta sudica.

Foc de tabara, cantece, program educational "Ce facem daca vine ursul?", haine multe pe noi si cea mai buna supa pe care am mancat-o vreodata: multumim Mada!

Dimineatza pe racoare, cu rucsacii plini am urcat pana pe creasta. Pentru mine cel putin asta a fost partea din traseu care mi-a cam pus capac. Creasta frumoasa ca de obicei am parcurs-o cu viteza mai mare decat data trecuta si de data asta mi s-a parut mult mai scurta - Timbalele, Ascutitul, Turnul, minunatele lanturi dinspre Turn pe care de aceasta data le-am coborat, celebra Curmatura unde am observat ca s-a facut tiroliana, Botorog si minuntatul centru al Zarnestiului.

Cat desre sentimentele mele legate de aceasta tura, mi-a placut mult, bineinteles in top ramane prima tura pe creasta (cu tot tacamul), picioarele mele au rezistat eroic pe creasta cu toate ranile; spatele meu la fel, cu un rucsac care in greutate a intrecut orice rucsac pe care l-am mai carat vreodata.


Era sa uit, am invatat si un lucru nou din tura asta, pe care il voi impartasi aici:
"Coaja de banana este biodegradabila pentru ca vine caprioara sa o manance."

Pentru "umanistul" din fiecare...

Tin sa specific inca de la inceput ca termenul "umanist" este folosit cu sens conotativ, cei ce stiu despre ce este vorba vor intelege imediat.

Pentru ca ne aflam in febra inscrierilor la facultate, unii au nevoie de examen de admitere sau altii pur si simplu intra pe baza de dosar dar este absolut necesar sa stim sa calculam media de admitere.
De aceea, acest entry va fi dedicat celor care sunt in dilema atunci cand vine vorba de calculul mediei. Si pentru ca pana acum am fost intrebata de prea multe ori ce inseamna 10% din media de bac sau de ce media de admitere iese dupa calcule lungi si intense mai mare (strict) decat 10 ... here it goes:

Cum se calculeaza media de admitere daca:
1. Media din timpul anilor de liceu reprezinta 30% din media de admitere si media bacului este 70%

fie a-media generala in clasa a IX-a
b-media generala in clasa a X-a
c-media generala in clasa a XI-a
d-media generala in clasa a XII-a
e-media bacului
media_admitere=30*[(a+b+c+d)/4]/100+70*e/100

OBS: nu se mai inmulteste/imparte cu 2! :)

2. Media de la bac este 50% si nota de la materia x de la bac este 50%
fie a-media bacului
b-nota de la materia x din bac
media admitere=(a+b)/2

Pentru cei care sunt interesati exista si un programel in C++ unde se poate calcula
orice fel de media de admitere.

Banala

Astazi, punand mana pe ochi,
m-am gandit ca esti frumoasa, ca te iubesc,
ca as vrea sa fii intotdeauna a mea...
Si gandul mi se parea cuminte si firesc.

Am plecat apoi cu tine prin viata-
desigur, totul este roz si plin ca in literatura,
sau ca intr-un refren de tangou...
In clipa asta ti-am simtit buzele pe gura...

Cu toate ca esti frumoasa,
desi faptul ca te iubesc imi pare evident,
cu toate ca in definitiv n-ai facut decat sa ma saruti,
Nu stiu de ce te urasc in acest moment...

(Geo Dumitrescu)

Imbratisari si lacrimi, amintiri ...

Adun atatea amintiri, atatea emotii, atatea sentimente, atatea regrete...

Nici lacrimile, nici zambetele calde, nici promisiunile ca totul o sa fie bine, nici speranta unei revederi, nimic nu mai ajuta.

Cate amintiri, cate experiente, cate momente, cate imbratisari, cate sentimente, cate emotii am adunat in patru ani de zile pentru ca acum sa doara atat de tare despartirea?

Cum o sa fie cand nu o sa mai fim noi acolo, acolo unde scrie 12B pe usa? Pe cine o sa mai certe directa? Pentru cine o sa se mai streseze Teach? Cui o sa-i mai spuna Ciupy "Sunteti buni, mai sunteti buni"? Cum o sa fie in curtea scolii fara Gabi, Vic si Furby si grupul vesel si fara ideile lor traznite? Cum o sa fie echipa de baschet fara Mada? Cum se vor simti boboacele fara Elvis? Cat de pustie o sa fie Casa cu vin fara ei, cei care mereu isi serveau cafeaua acolo? Cat de subtire o sa fie teancul de scutiri fara Seba? Cat de amara o sa ni se para cafeaua de dimineatza bauta cu altcineva? Cum o sa cante fanfara fara Bucur, Liv si Gaby si bineinteles Seba? Cat de triste o sa fie autobuzele din Codlea si cat de lipsit de culoare va fi liceul fara Ralu ? Ce vanzare o sa mai faca xeroxul din fatza scolii fara publicitatea facuta de Andra? Cine o sa mai stie mate atat de bine ca Codrut? Cine o sa fie asa ordonat ca Pinty? Cine asa frumoasa ca Flore? Cine asa rebela ca Kisso? Cum o sa fie 1-ul si ce vor face jaluzelele fara Teo? Cine o sa mai aiba atat de multe idei ca Laura? Cine o sa mai rada pe infundate la orele lui Mantarosie asa ca Mimi? Cine o sa mai viziteze populatia din alte clase ( a se vedea 10b) ca Dia? Cine o sa fie mai linistit ca Alina? Cine o sa zica "habar n-am" mai bine ca Hefe? Cine o sa fie mai lent ca Laura? Cine o sa fie mai dragutza si mai "trendy" ca Silvia? Cine mai energica decat Cata? Cine mai naturala si asa buna prietena ca Dolly ( :( )? Si cine o sa rada mai mult ca Niti?

Cum o sa arate clasa aia fara noi, cum o sa fie fara dezordinea lasata de noi, fara galagia facuta de noi, fara rasul nostru, fara spiritul clasei noastre, fara ideile noastre, nebuniile noastre...

Vom ramane doar niste poze (unele nereusite) pe un panou pe care se vor uita altii asa cum si noi la randul nostru ne-am uitat, fara sa inteleaga ca noi am da totul ca sa mai traim o data liceul, fara sa stie ca acolo, unii dintre noi ne-am petrecut cei mai frumosi ani si am intalnit cele mai adevarate persoane...

As vrea ca ziua de joi sa nu se termine nicioadata, sa ramanem asa cum suntem acum, cu visele, aspiratiile, nebuniile noastre de copii mari!

Pur si simplu ... sila!

Ca o realista convinsa, resping tot ceea ce are legatura cu umanul. Resping romana si adopt o atitudine ostila in ceea ce priveste orice are legatura cu ea. (Cam asta s-ar incadra in viziunea mea despre limba si literatura romana). Daca pana acum am putut sa o ignor, acum trebuie sa reusesc sa o inteleg si sa o stapanesc pentru ca, normal, bacul se apropie cu pasi repezi. Si stau eu si ma intreb acum, cand ma uit la teancul de comentarii si la cartea de comentarii iar calendarul imi face cu ochiul si ma anuntza ca miercuri avem simulare si implcit teza, de ce trebuie sa invatzam noi toate chestiile astea: roman psihologic, realist, postbelic, interbelic sau doric, ionic (multumim lui Manolescu), perspectiva narativa, narator omiscient, omniprezent, personaj reflector si informator, focalizare interna, viziune despre lume, tema, conflict interior, exterior, modalitati de caracterizare, limbaj, relatii dintre personaje, tipologii.... ?? (si as putea continua la nesfarsit) Cu ce ma vor face chestiile enuntzate mai sus sa ma simt mai implinita? Raspunsul meu este: Cu sigurantza, cu nimic.
Este trist, dar trebuie...

Pur si simplu, m-am saturat ...
De Harap Alb, care-i vai de capu lui dar care „continua sa fie erou pentru ca toate ajutoarele pe care le primeste sunt de fapt o expresie a puterii si capacitatii lui” (multumescu nu-stiu-carui-critic)

De Otilia, care de fapt nu are o enigma ci „Felix crede ca o are”

De Ghorghidiu care are dubii si traieste o adevarata drama a incertitudinii, desi este foarte clar ca sotia il inseala (asta o spun eu!!!)

De Ion, pentru care totul se reduce la dorinta de posesie atat pe plan material cat si pe plan erotic

De Lapusneanu, a carui imagine este preluata din cronicile lui Grigore Ureche

De Ghitza care traieste si el un amplu proces de dezumanizare

De Moromete, „cel din urma taran” care incerca din rasputeri sa-si tina familia unita si care crede cu adevarat in rostul taranului

De povestirea in povestire din Fantana dintre plopi

De Vitoria Lipan care-i mare detectiv

De Iona care vorbeste singur

De triunghiul conjugal din O scrisoare pierduta

De Blaga care nu striveste corola de minuni a lumii

De Arghezi care isi exprima conceptia despre menirea autorului si arta

De Barbu care in loc sa-si vada de matematica, vine si scrie poezii despre povesti de iubire imposibile datorita incompatibilitatii naturii

De Pillat care apara traditiile si lumea satului

De Stanescu care revolutioneaza limbajul poetic prin metafore care socheaza (a se vedea "Leoaica tanara iubirea")

Si de inegalabilul mare poet al tarii noastre, Eminescu care ne vorbeste despre lumi cu luceferi, despre filosofie si despre natura si iubire...

Si de Bacovia (preferatul meu! I mean it!) care ne introduce intr-o atmosfera sufocanta.

p.s. You can buy me with a coffee, I’m so cheap!

It’s all about choices!

Choose life. Choose a job. Choose a career. Choose a family. Choose good health, low cholesterol and dental insurance. Choose fixed- interest mortgage repayments. Choose a starter home. Choose your friends.
Choose your future. Choose life…
And the reasons? There are no reasons. Who needs reasons?


Cam asa a sunat inceputul nebuniei legate de programul nostru pentru bal. Ultimul bal de sagunist si ultimul bal organizat special pentru noi. In clasa a 9-a cand am fost pentru prima oara la balul majoratului stateam si ma gandeam ca o sa ajung si eu candva asa. Doar ca nu am realizat cat de repede se va intampla asta.


Nu sunt o persoana organizata cand vine vorba de a scrie ceva, asa ca ma voi rezuma la a insira o serie de evenimente care definesc perioada in care ne-am pregatit pentru bal:


Liceenii, Liceenii rock ‘n’ roll in orele de romana, replici, brainstorming, The Beatles, Grease, Rolling Stones, Audrey Hepburn aleasa de altcineva, Scarlett O’Hara care nu avea nimic de a face cu mine, alegeri, certuri, I don’t care-mood, filmari, alergeri, aaaaaa!, laura cu aparatul, vocea laurei “haideti!”, smile and wave!, saritul gardului (cum se sare gardu?:((), ghiozdane aruncate, casa cu vin, laptopuri imprumutate, sase cai frumosi, dansuri, replici, inregistrari, emotii, haine rock n roll, melodii compuse, muzica, miscari, sincronizari, retusuri, stat pana tarziu la calculator, scenete, dansuri pe boxe, ganduri, fluturasi in stomac, rochii umflate, ruj rosu, ochelari rosii, promisiuni, pantofi cu toc, goosfraba !, veste de piele, emtuziasm, emotii, nepasare, nervi, beri... si o bucurie nemasurata, inevitabile lacrimi, sampanie, tort, pizza si imbratisari calde atunci cand am aflat ca da, NOI AM CASTIGAT !


Si ma gandeam : cand nu am iesit noi (ca si clasa) invingatori ?

Chimie?

Astăzi în timpul mult-(ne)-adoratei ore de chimie, printre baze şi acizi, electroliză şi reacţii nu-stiu-de-care am ajuns la o conversaţie despre raţiune şi despre cât de logice sunt unele noţiuni din chimie.
Iar profa ne-a întărit convingerile cu o replică demnă de ţinut minte:
„Am crezut că fiecare om este înzestrat cu raţiune până am ajuns la o clasa de uman.”
Cât despre mine, probabil asta va fi singura chestie pe care mi-o voi aminti peste ani de la orele de chimie.

"It feels so good to be home!"

Primul concediu din al doilea semestru! Un concediu meritat!

M-am trezit tarziu (fata de ora la care ma trezesc in mod normal), am lenevit putin in pat, m-am dat jos din pat, am umblat desculta pe gresie, am servit micul dejun incet si am stat toata dimineatza in pijamale. Chiar ma gandeam, oare de cat timp nu am mai facut asta?

Camera mea cu patul nefacut, perdeaua verde, cartile trantite, foi cu formule la mate lipite pe pereti, programe la info, carti de comentarii aruncate, asteptand sa fie luate si privite cu un oarecare interes din partea mea. Dar eu, nimic. Eram prea departe ca sa ma poata patrunde atmosefra stresanta a bacului.
Asa ca am preferat sa stau putin pe geam si sa ma bucur de cat de frumos poate sa fie afara... de cat de frumos era cand eram mica si nu aveam niciun fel de grija, cand ma jucam cu avioane si tancuri, cand desenam "avioane supersonice" (desi nu-mi era foarte clar ce inseamna avion supersonic) cand imi aruncam papusile pentru ca ma suparam pe ele, cand imi placea sa pictez si sa desenez, cand totul se rezuma la joaca si cand imi spunea mama sa ma bucur de toate clipele astea pentru ca mai tarziu cand voi mai creste vor incepe si grijile si responsabilitatile.

Si a avut dreptate.
Mi-am intors privirea spre gramada de caiete. Trebuia sa ma apuc. Si m-am apucat in cele din urma. Dar mi-era atat de greu. Mi-am intrerupt programul intens de variante la mate cu un episod, doua din Amazing Race (era finala) si am revenit dupa.

Doar ca...este atat de frumos acasa... nimic nu se compara cu camera mea, cu atmosfera asta, cu mirosul de parfum din camera mea.. cu toate lucrurile care sunt aici si cu care m-a obisnuit si am trait atatia ani. Ahhh! It feels good to be home!
Si chiar daca sunt varinate si multe chestii de invatzat.... cel putin sunt acasa! And I don't want to leave this place!

Suntem ceea ce iubim ...

Iubesc... sa alerg, sa stau cu prietenii, sa merg pe munte si sa nu ma opresc din mers, sa joc basket, sa (incerc sa) cant la chitara, sa ascult muzica, sa citesc, sa fac lumea sa zambeasca, sa zambesc, sa fiu optimista, sa fiu energica, sa mananc ciocolata, sa fiu organizata, sa dorm pana tarziu, sa gasesc repede ce am de cumparat atunci cand merg la cumparaturi, sa port bratari la mana, sa am muzica preferata pe player, sa fac poze, sa ma uit la filme, sa ma uit la Survivor sau Amazing Race, sa vorbesc engleza, sa vorbesc mult, sa pictez, sa merg cu trenul, sa vizitez locuri noi, sa fac sport, sa am parul lung, sa incalc reguli, sa fiu sincera, sa colectionez vederi, sa port esarfe, sa am porci la mine in camera, sa pastrez unele lucruri pentru mine, sa am mici secrete, sa vreau mereu ceva nou, sa am poze in camera la mine, sa fac ingeri in zapada, sa am camera verde, sa ma imbrac in culori inchise, sa lenevesc la soare, sa dorm la cabana, sa acord importanta lucrurilor marunte, sa ma dau cu parfum, sa ma joc cu copiii, sa merg la concerte, sa ma dedic oricrui proiect la care iau parte, sa invatz din fiecare lucru, sa fiu ambitioasa, sa ma bucur de fiecare clipa, sa fiu singura uneori, sa povestesc cu mum pana tarziu, sa fiu copil, sa fiu matura, sa iau decizii, sa fiu responsabila, sa fac planuri si sa ma tin de ele, sa fac promisiuni, sa visez, sa traiesc in lumea mea, sa traiesc intens fiecare clipa, sa tin la cei din jurul meu, sa ajut, sa fiu incapatanata, sa iasa totul cum vreau eu, sa fiu eu.

Sunt ceea ce iubesc!

Frica!

Am un sentiment ciudat atunci cand trebuie sa scriu ceva (texte argumentative la romana, compuneri libere sau pur si simplu o postare pe blog) si mai ales atunci cand stiu ca ceea ce scriu va fi citit. Si la fel se intampla si acum...

... de asta, probabil ca toate entry-urile vor fi scrise in aceeasi maniera, dominate de acelasi sentiment. Unii l-ar numi disconfort. Eu il numesc frica.