Scream for me, part II

În 2008 postam un entry cu titlul "Scream for me". Nu mă mai gândeam că voi mai avea ocazia să postez un alt entry cu titul "Scream for me, part 2". Dar toate s-au întâmplat aşa încât acum să am despre ce să scriu şi să pot compara două evenimente pe care le-am aşteptat cu acelaşi entuziasm şi pe care le-am trăit mai mult sau mai puţin cu aceeaşi intensitate.

Scream for me, România! Iar mulţimea striga "Maiden, Maiden, Maiden".
15 august 2010, Cluj, Polus Center, căldură mare, cozi, rockeri, al treilea concert Iron Maiden din România şi al doilea concert la care am mers.

Partea de organizare a concertului a fost cât de cât ok (în ciuda neajunsurilor legate şi de această dată de sonorizare), deşi ştiu că atunci când am ajuns la intrare nu se dăduse încă drumul iar lumea era foarte agitată legată de chestia asta. Oricum am citit ulterior pe internet că intrarea era programată la orele 17, ceea ce s-a şi întâmplat.
După pătrunsul printre mulţime, am reuşit să păşim pe stadion şi să alergăm spre a doua coadă pentru a prinde locuri în A. Am primit brăţara pe care scrie foarte frumos Iron Maiden (foarte frumos că s-au organizat penttru a face brătări cu Maiden pentru că ţin minte că acum doi ani nu erau astfel de brătări pentru cei din gazonul A), o să încerc să o ţin la mână cât de mult pot.

În rest totul s-a desfăşurat conform programului: la 19 au cântat Cargo, care pot spune că mi-au plăcut, asta pentru că au cântat cele mai cunoscute melodii (Doi paşi în urma ta, Nu pot trăi fără tine), poate că au încheiat puţin cam trist însă Igrişan chiar a fost tare, în ciuda interminabilelor comparaţii cu Kempeş (şi da, şi mie îmi place Kempeş dar şi Igrişan face treabă bună)

După Cargo am început să am acei fluturaşi în stomac pentru că ştiam că momentul se apropie şi că voi auzi imediat cum explodează toată lumea şi cum acei mari oameni îşi fac apariţia pe scenă.

Din nou, celebra scenă, primele acorduri inconfundabile, Bruce şi apoi restul trupei, The Wicker Man şi vocile tutoror care cântau din toţi plămânii, melodia Transylvania care anul acesta împlineşte 30 de ani. Nu ştiu exact dacă asta este neapărat ordinea în care au fost cântate melodiile, cert este că au urmat The Ghost of navigators (melodie care m-a bucurat nespus), Wratchchild, ceva melodii noi, No more lies, The Reincarnation of Benjamin Greeg, Blood Brothers, Wildest Dreams (din nou o surpriză), Dance of Death, Fear of the Dark care şi de data asta a făcut ravagii şi spre suprinderea mea, Brave New World, care la fel ca si Fear of The Dark a fost cântată de toată lumea.
În timpul melodiilor, la fel, bannerele se schimbau, tradiţia a continuat iar pe melodia Iron Maiden şi-a făcut apariţia Eddie.
După celebra rechemarea a trupei pe scenă au urmat The Number Of The Beast, Hallowed By The Name (probabil melodia din concertul ăsta pe care am trăit-o intens) şi ultima melodie Running Free.
Deşi mulţimea încă mai striga Maiden, Maiden, ei nu s-au mai întors încă o dată pe scena, lăsându-mi mie şi probabil multora impresia că concertul nu s-a terminat şi că ar mai fi putut fi cântate şi alte melodii.

În ceea ce mă priveşte, aveam alte aşteptări legate de concert, asta şi pentru că am rămas profund inpresionată de performanţa de acum 2 ani şi probabil mă aşteptam la un bis. Nu ştiu dacă sunt foarte subiectivă când spun asta, însă acum 2 ani am simţit atlfel melodiile, poate şi pentru că era prima dată, Bruce a interacţionat mult mai bine cu publicul, a fost mult mai energic, piesele au avut o introducere extrem de bună, Eddie şi-a făcut treaba mult mai bine, debutul concertului cu imaginile cu Ed Force One pe frundal auzindu-se Transylvania au creat altă stare, mult mai faină, s-au cântat melodii mult mai tari iar oamenii au fost parcă mult mai primitori şi mai entuziasmaţi.

Ca să închei, concertul de acum doi ani a fost number one, însă cel de anul acesta nu a făcut decât să îmi reamintească că nimic nu se întoarce la fel a doua oară. Sunt fericită că am fost din nou şi nu pot spune decât tot respectul pentru oamenii pe care îi admir atât de mult şi pe care voi merge să îi văd la concerte de fiecare dată când voi avea ocazia.


Entry-ul de acum 2 ani de pe Yahoo360

Scream for me Bucharest! Si multimea striga “MAIDEN”, “MAIDEN”, “MAIDEEEN”!
4 august 2008, Bucuresti, Stadionul Cotroceni, lume multa, tricouri cu Maiden, pantaloni de piele, bocanci, haine negre, caldura mare, roc, IRON MAIDEN!
CONCERTUL! Concertul pentru care mi-am cumparat bilet inca din ianuarie, concertul pe care l-am asteptat de atata timp si la care m-am gandit 7 luni!
Pe la 17-18 in stratiile de metrou era multa lume care se indrepta spre Stadion, toti foarte entuziasmati. La stadion, la intrare o coada imensa , toti erau nerabdatori sa intre.
Cand am intrat, dupa ce am fost controlati in ghiozdane, desigur, am fost putin surprinsa sa vad ca nu este atat de multa lumea precum ma asteptam eu sa fie. Adica pur si simplu ma asteptam sa fie plin de lume, sa nu mai loc sa te misti. Dar nu a fost chiar asa. Lume a mai venit si dupa orele 20 dar tot era loc.
Roackeri pe jos, unii faceau yoga, altii statea in cercuri si beau bere. Sete mare, oameni transpirati, roackeri la bustul gol, unii isi faceau vant cu paharele, toti se ascundeau de caldura dar nimeni nu reusea de fapt sa scape de ea.
In tot acest timp, pe scena si-a facut aparitia Lauren Harris, fata basistului de la Maiden, o tipa care arata si se misca foarte bine (toti au fost de acord cu asta). Si cu astea cred ca am spus multe. Despre prestatia ei si despre calitatile ei musicale, prefer sa nu comentez desi cred ca multi au aceeasi parerea ca a mea.
Dupa aceea au aparut cei de la Trooper sau Truper (a se citi asa cum se scrie). Foarte tare ca au avut sansa sa cante in deschiderea unui concert atat de mare. Desi la un moment dat m-am simtit ca la Iris, datorita salutului deja consecrat “Buna seara, prieteni!”, am reusit sa trec peste si sa intru in atmosfera Truper. Au cantat bine baietii, solistul are o voce foarte buna si toti au facut tot posibilul sa le iasa bine. Pacat ca nu prea au melodii de calitate. Se vedea ca sunt emotionati sa fie pe aceeasi scena pe care urma sa cante Iron Maiden. Au cantat, (tari ca muntii!) ne-au incantat pe unii dintre noi si ne-au crescut emotiile pentru ca stiam ca urmeaza Maiden. Au avut si o piesa speciala pentru acest evenimet, ca doar “au ajuns pe scena cu fecioara de fier”.
Dupa Truper a urmat o pauza de 30 de minute, pauza in care mi s-a parut ca se facea tot mai cald, si caldura devenea tot mai insuporttabila. La sucuri/apa/bere/alte chestii era groaznic de aglomerat si statul la coada era asemanator cu o sauna. Lumea se impingea din toate partile, “Bai ia-mi si mie o bere!”. Dupa ce am iesit cu viata de acolo, m-am dus sa-mi ocup locul cand mai in fatza in gazonul B unde imi luasem bilet.
Am reusit in inghesuiala care s-a produs sa ajung cat mai in fatza, la cativa metri de bara care ne despartea de gazonul A si dupa primele melodii fix langa bara care ne despartea de gazonul A.
Imediat a inceput concertul pe care il asteptam cu totii. Scena cunoscuta a celor de la Maiden , cateva imagini cu trupa, cum au venit ei in Romania si imediat dupa, s-au auzit primele sunete de pe scena. Multimea parca explodase!
Ce a urmat a fost mai mult decat se astepta probabil oricare din cei prezenti. Un show de nota 10 [punct]. Bannerele se schimbau in timp ce ei cantau, Bruce venea cu tot felul de accesorii pe el (masti, pelerine), alerga prin toate colturile scenei, comunica cu publicul ( a avut introduceri foarte bune pentru piesele pe care urmau sa le cante).
Un joc foarte interesant cu publicul. Bruce striga: “Scream for me Romania!” Si din toate partile se auzea “Maiden”. Oamenii strgau, tipau, isi fluturau mainile in aer, fluierau, plangeau …
Pur si simplu stateam la un moment dat si ma uitam la multime, nu la scena. In toate partile, lumea era cu mainile pe sus, era cu ei!
La “Hallowed by the name” sau “The Trooper” chiar a fost o atmosfera speciala. Asta ca sa nu mai vorbesc de momentul in care a inceput ”Fear of the dark”. Desi personal sunt satula de melodia asta pana peste cap, chiar nu m-as fi simtit bine daca nu ar fi cantat-o. Si a prins foarte bine la public. Chiar toata lumea canta: pusti de 8 ani veniti cu parintii la concert, tineri, oamnei mai putin tineri, toti cantau! Si cred ca asta a fost momentul cand si cei din trupa au fost impresionati de atmosfera pe care au creat-o.
Punctul culminant al concertului? Aparitia lui Eddie. Tot showul ne-a lasat pe toti cu gura cascata.
Desi timp de 1 ora si jumatate rasunau melodii precum “2 Minutes to Midnight”, “The Number of the Beast”, “Iron Maiden” sau “Can I Play With Madness”, mie mi s-a parut ca a trecut totul atat de repede. La sfarsit au aruncat cu pene, bete si in final Bruce si-a aruncat caciula. Lucky bastards din gazonul A care au prins ceva.
Pe mine una , concertul asta m-a lasat fara cuvinte. Iar la “Wasted years” eram in al noualea cer. “Wasted years” a fost un fel de recompensa pentru mine pentru ca nu au cantat “Wasting love” (personal fav).
Bruce a fost absolut minunat. La varsta pe care o are sa fie atat de energic, sa uimeasca mii de oameni… chiar nu am cuvinte.
Nu regret absolut nimic. A meritat totul! Sa astept 7 luni, sa indur toate caldurile din tren si de pe stadion, setea, somnul, tot …
Si pe langa concert in sine, s-ar mai adauga multe alte lucruri care au facut totul si mai hardcore. Faptul ca atunci cand am plecat din Brasov, in gara ne-am intalnit cu multa lume care mergea in aceeasi directie, ca am stat in vagon cu multi care mergeau la fel la concert, ca ne-am imprietenit cu oamnei pe care habar nu avem acum cum ii cheama :D, ca am avut atat de multe discutii in contradictoriu, ca Lav a trebuit sa arunce 1 litru de bere ), ca Lav avea pantaloni de piele si ca era bunaaa :X, ca Furbish nu si-a mai gasit bratarile, ca am avut ceva probleme cand am incercat sa pacalim sistemul de la metrou ("domnisoara, cate intrati pe o singura cartela???)ca s-au lipit de noi doua grupuri si ne-au acompaniat toata noaptea in cautarea Hazardului, ca am cautat 2 ore Hazardul si nu l-am gasit, ca bucurestenii sunt putin cam batausi (aveau bate de baseball!!), ca am cauzat o “coada” de zile mari la toaleta din Fast Food, ca se poate dormi pe scaun sau pe masa de la terasa, ca am cantat din tot sufeltul si cu ultimele puteri in Piatza Unirii in timp ce altii dormeau fara nicio problema pe banci, ca spre uimirea noastra la ora 5 si putin, metroul era plin (oare oamenii aia nu dorm ? :-?) si ca in tren ne-am intalnit cu aceleasi personae, de data asta putin mai obosite, insa impartasind aceeasi parere: “A fost cel mai tare concert la care am fost”. And they are right. [PUNCT]

Despre viaţa fără stres, fără griji şi nevoi

What happens in Vamă, stays in Vamă!




Este despre viaţa fără stres, fără griji şi nevoi
despre 7 zile în care nu ştiam ce e timpul, nu ştiam ce e zarea,
ştiam doar ce-i nisipul şi ştiam ce e marea
despre mersul cu trenul şi despre promovarea turismului românesc
despre lucruri spontane şi provocări duse la extrem
despre promisiuni şi ritualuri, despre pietre aruncate în zadar în mare
despre valuri mari
despre urmele în nisip pe care marea le spală
despre soare şi vânt
despre cafeaua cu mentă de dimineaţă
despre duşuri cu apă rece
despre saltele absolut geniale
despre supe la plic
despre sonerii enervante la telefon
despre dimineţi dureroase
despre somn cu porţia
despre lemn, despre mult lemn, despre surcele
despre perspective şi simţuri
despre mimă şi fete entuziasmate
despre Finlandia dăruită de spiritul mării
despre concursuri şi jocuri: Bunnies up!
despre Janpier (Jean Pierre) şi Curcuvin
despre breaking the law
despre melodiile care ne-au făcut să ne simţim bine, despre Up and "DOWN!" şi aaaa, eee, iii, ooo, uuuu
despre conceptul de a o arde academic
despre amintiri şi regrete
despre tequilla şi alte licori magice
despre mişcări
despre dansatul pe mese
despre oameni care simt Vama
despre melodii de suflet
despre tinereţe, prietenie, persoane de care pur şi simplu nu te poţi sătura.

Şi mai ales despre amintirile legate de persoane şi de locurile pe care le-am străbătut în lung şi în lat, amintiri care chiar dacă nu sunt în ordinea care trebuie sau nu sunt în totalitate limpezi, rămân întipărite în minte.


Şi tot ce-ti doreşti este să simţi iara senzaţia de după o beţie de vară...


P.S. Maiden here I come!!!!

Turda

Deşi aflată încă în perioada de convalescenţa datorită unui picior care pare să nu mă mai asculte, duminică am ajuns într-o zonă pe care voiam de foarte mult timp să o vizitez: Turda.

După o plecare extrem de matinală, am început ziua cum nu se putea mai bine cu un răsărit cum numai în zona Zărneştiului mai vezi.





Soarele părea să ţină cu noi aşa că distanţa până în Turda a fost parcursă extrem de repede. Spre surprinderea mea nu m-a luat somnul pentru că am avut ce să admir. Şi da, încă o dată sunt de acord cu faptul că avem o ţară frumoasă.

Primul obiectiv pe care l-am vizitat a fost salina Turda-Durgău. Nu mai fusesem până atunci la salina asta şi aveam în minte imaginile salinelor pe care le vizitasem deja. Însă şi de data asta am fost surprinsă în mod plăcut de faptul că deşi este foarte mică ca şi suprafaţă, salina a fost reabilitată si transformată într-un loc care te lasă cu gura căscată. Din nou ne-am luptat cu lucruri prost făcute şi cu oameni care nu îşi fac treaba, dar face şi asta parte din ţara noastră. Răbdarea a fost de partea noastră, se pare, şi am reuşit să ne menţinem calmul la coborârea pe scările mult prea înguste, unde, din pacate nu exista nicio lege în legătura cu urcatul sau coborâtul.
Nu pot spune decât că a fost frumos şi că s-a făcut o treabă bună acolo.
















And yes, I like the trumpet.







Obiectivul următor a fost vizitarea Cheilor Turzii. Le văzusem numai în poze însă m-au impresionat. Din păcate, furtunile din ultima perioadă au făcut ravagii şi am luat cu ele bucăţi mari din podurile pe care musai trebuia să treci. Asta nu a însemnat decât că am parcurs doar 1/4 din întreg traseul şi sunt convinsă că ceea ce urma era şi mai spectaculos decât ceea ce am văzut.













Am avut ocazia să acord timp unei pasiuni vechi pentru care deocamdată nu posed materiale de calitate: fotografia, dar am reuşit să fac câteva poze şi cu un aparat ca lumea.






În ciuda neajunsurilor legate de drumuri, de trafic, de lumea din trafic sau de proasta organizare, a meritat pentru că ceea ce am găsit la destinaţie nu poate fi descris şi nici măcar surprins într-o poză.


Mare, soare, valuri - venim acum, concertul va fi legendary ca de obicei, Clujul este tot acolo (I checked) so ...
revin cu detalii după.