Feels like summertime

Feels something like summertime
Top down ain't nothing but time
Radio's on and you're by my side
Feels something like summertime

Scriu acest post din camera mea de acasă, unde este totul este atât de bine. După câteva zile de alergat prin casă la propriu pentru că nu îmi găseam locul şi după alte câteva zile în care m-am luptat cu pişcăturile de tânţari acumulate în ultima noapte petrecută la Bucureşti (34 la număr şi da, sunt alergică), pot spune că lucrurile au revenit la normal. M-am instalat în camera mea, am început să mă bucur din nou de viaţa liniştită şi plină de pace de aici.

It seems like lately there’s a whole lot of leaving going on…
Şi evident, lipseşte ceva.

Pot spune doar că parcă aş mai vrea să aud ceva voci de pe palier, ceva bătăi în uşă urmate de celebra invitaţia sau mai degrabă îndemn: “Hai în Jeg/Mergem în Jeg” şi poate că aş mai vrea să stau în Jeg fără niciun stres.

Chiar dacă acasă este de mii de ori mai bine, mereu, mereu, o să fie unele lucruri care o să lipsească.
Nu are rost să mai zic că am avut parte de un an de nota 10 la cămin, începând cu prima mea seară la cămin când am fost racolată mai mult sau mai puţin împotriva voinţei mele în Jeg. Tot aşa aş mai putea să spun despre “chefurile în 5” în cămin, despre nopţile, foarte multe la număr cu mimă şi cu cuvinte absolute geniale pe care şi dacă le-aş mai mima acum aş avea probleme. Clar nu o să uit cum s-au mimat următoarele: casting, apeducte (fâââââsss, BUM, nu?), incorigibil şi efectiv (efectiv beat!) şi evident cum Pişti, care nu era atent la ce se mima, nimerea mereu cuvintele. Şi nopţile de trombon au fost legenadare, asta pentru că dacă la început ziceam că stăm un joc, două maxim, ajungeam să stăm până în zori. Merită specificate şi nopţile de bătăi cu perne, sau de tentative eşuate de party. Pizza, plimbările prin Grozăveşti sau Tineretului, grătarele de la foişor, mersul în Jeg la cafea, meciuri si alte cele, movie session-urile (îmi cer scuze pentru Paranormal Activity), statul pe palier sau pe balcon atunci când nu se putea dormi din cauza căldurii, serile de mers la filme, turele pe palier atunci când aveam prea multă energie (blame it on cola sau cafea), perioada de "Be my friend!", zilele de naştere sărbătorite aşa cum trebuie, mersul la teatru si dezbaterile, story time-urile cu Iulia, făcutul unghiilor cu fetele, cafeaua de dimineaţă din timpul sesiunii, alergatul prin Poli şi pe lângă Cotroceni unde am fost atenţionaţi că nu avem voie să staţionam pentru a ne odihni, cumpărăturile din Real, fie ele şi la ora 2 noaptea, bancurile specifice, bătaia pe duşul fain, ameţeala de după Jeg, vocea suavă care ne trezea dimineaţa atunci când anumite peroane lăsau “sarmale la duş”, serenadele din faţa geamului, goana după gândaci, vecini cu probleme şi multe altele.


Nu pot spune decât că îmi este puţin dor şi că mi-ar plăcea ca şi la anul să dau peste aceleaşi persoane la cămin.
Oricum am rămas cu ultima seară la camin care a fost absolut genială: de la ultimele cumpărături în Real, micii pe care i-am mâncat cu atâta poftă, Jegul cu berea ieftină, statul pe balcon si pe palier la poveşti, până la surpriza de la ora 3 cu tot tacâmul – coborât afară în cămaşă de noapte (da, acea cămaşă de noapte), statul pe bancă şi semirăsăritul pe care da, l-am prins aşa cum am promis şi senzaţia de după o beţie de vară pentru că am terminat cu bine sesiunea.

Cert este că miroase a vara, a mare, munte şi concert, soare, mult somn şi distracţie.

Ain’t nothing like summertime!