Ca o realista convinsa, resping tot ceea ce are legatura cu umanul. Resping romana si adopt o atitudine ostila in ceea ce priveste orice are legatura cu ea. (Cam asta s-ar incadra in viziunea mea despre limba si literatura romana). Daca pana acum am putut sa o ignor, acum trebuie sa reusesc sa o inteleg si sa o stapanesc pentru ca, normal, bacul se apropie cu pasi repezi. Si stau eu si ma intreb acum, cand ma uit la teancul de comentarii si la cartea de comentarii iar calendarul imi face cu ochiul si ma anuntza ca miercuri avem simulare si implcit teza, de ce trebuie sa invatzam noi toate chestiile astea: roman psihologic, realist, postbelic, interbelic sau doric, ionic (multumim lui Manolescu), perspectiva narativa, narator omiscient, omniprezent, personaj reflector si informator, focalizare interna, viziune despre lume, tema, conflict interior, exterior, modalitati de caracterizare, limbaj, relatii dintre personaje, tipologii.... ?? (si as putea continua la nesfarsit) Cu ce ma vor face chestiile enuntzate mai sus sa ma simt mai implinita? Raspunsul meu este: Cu sigurantza, cu nimic.
Este trist, dar trebuie...
Pur si simplu, m-am saturat ...
De Harap Alb, care-i vai de capu lui dar care „continua sa fie erou pentru ca toate ajutoarele pe care le primeste sunt de fapt o expresie a puterii si capacitatii lui” (multumescu nu-stiu-carui-critic)
De Otilia, care de fapt nu are o enigma ci „Felix crede ca o are”
De Ghorghidiu care are dubii si traieste o adevarata drama a incertitudinii, desi este foarte clar ca sotia il inseala (asta o spun eu!!!)
De Ion, pentru care totul se reduce la dorinta de posesie atat pe plan material cat si pe plan erotic
De Lapusneanu, a carui imagine este preluata din cronicile lui Grigore Ureche
De Ghitza care traieste si el un amplu proces de dezumanizare
De Moromete, „cel din urma taran” care incerca din rasputeri sa-si tina familia unita si care crede cu adevarat in rostul taranului
De povestirea in povestire din Fantana dintre plopi
De Vitoria Lipan care-i mare detectiv
De Iona care vorbeste singur
De triunghiul conjugal din O scrisoare pierduta
De Blaga care nu striveste corola de minuni a lumii
De Arghezi care isi exprima conceptia despre menirea autorului si arta
De Barbu care in loc sa-si vada de matematica, vine si scrie poezii despre povesti de iubire imposibile datorita incompatibilitatii naturii
De Pillat care apara traditiile si lumea satului
De Stanescu care revolutioneaza limbajul poetic prin metafore care socheaza (a se vedea "Leoaica tanara iubirea")
Si de inegalabilul mare poet al tarii noastre, Eminescu care ne vorbeste despre lumi cu luceferi, despre filosofie si despre natura si iubire...
Si de Bacovia (preferatul meu! I mean it!) care ne introduce intr-o atmosfera sufocanta.
p.s. You can buy me with a coffee, I’m so cheap!
