miercuri, 28 aprilie 2010

Top 8 al lucrurile care mi-au deranjat somnul

Din moment ce de când am ajuns la cămin lista lucrurile care îmi deranjează somnul şi care mă ţin trează o mare parte din noapte s-a mărit considerabil, m-am gândit că ar fi bine să fac şi un top 8, nu de alta dar a fost o competiţie extrem de strânsă între fiecare din elementul din lista aceasta.
Here it goes:

1. Neonul de pe palier.
Lupta pentru primul loc a fost ceva mai grea pentru că am stat destul de mult să mă gândesc. În cele din urmă, am hotărât că cel care merită primul loc este neonul de la capătul palierului, care bâzâia într-un mod cât se poate de dubios şi care noaptea era un adevărat calvar. Probabil că vă întrebaţi acum cum poate să faca atâta gălăgie un neon. Ei bine, se pare că zgomotul se tot intensifica deşi eram la o distanţă mare de el iar gradul de bâzăit se mărea direct proporţional cu dorinţa mea de a adormi. Iar dacă aţi avut ocazia să ma sunaţi la o oră mai mult sau mai puţin târzie, aţi avut posibilitatea să îl auziţi în toată splendoarea şi să mă intrebaţi foarte uimiţi: "Deea, la tine sunt muşte sau ţânţari?" Nu doar pe mine m-a deranjat acest neon ci pe toţi cei de pe palier, aşa că mare ne-a fost bucuria când unul dintre noi i-a venit de hac neonului. Mulţumim pe aceasta cale!

2. Robinetul din cameră.
Trebuie să recunosc că robinetul din cameră mi-a fost prieten de când învăţam în prima sesiune şi până acum câteva ore. Totul a început foarte firesc, cu câteva picături discrete pe care le-am lăsat în pace pentru că erau chiar plăcute, îmi ţineau de urât. Cu toată senzaţia că mereu plouă afară, am reuşit să trăiesc luni bune cu sunetul lin al picăturilor până acum o săptămână când lucrurile au luat o întorsătură dramatică. Picăturile s-au transformat în şiroi. Cu toate astea, mi-am păstrat optimismul şi m-am gândit că robinetul dă de fapt sens camerei mele. Cum mi-e dor de casă, robinetul făcea ca minunata mea cameră să fie asemeni unei păduri în care se auzea lin sunetul unui izvor de munte. Metafora aceasta a căpătat şi alte sensuri în functie de dorurile mele, şi robinetul a devenit o cascadă, iar atunci când mi-era dor de mare, devenea creatorul unor valuri care mă luau şi mă purtau până pe culmile disperării (nu alea ale lui Cioran).
Şi pentru că somnul meu este mai presus de toate, am hotărât să pun capăt acestei relaţii de prietenie. Cum? Foarte simplu. O vizită la administraţie. Şi nu, nu am o gaură în peretele cu chiuveta.
Acum e prea linişte la mine în cameră, trebuie să recunosc, cred că îmi este puţin dor dar cu siguranţă pot face faţă situaţiei.

3. Luna.
Cei care mă cunosc ştiu că nu îmi place luna, mai ales luna plină şi că în nopţile cu lună plină am dificultăţi în ceea ce priveşte activitatea de somn pentru că urăsc lumina din cameră.

4. Studenţii la teologie şi lumea de pe celălat palier.
Cu tot respectul, aceştia au fost o adevărată tortură pentru mine care eram obişnuită cu nopţi liniştite. A trebuit în schimb să mă obişnuiesc cu petreceri hardcore până şi în sesiune, cu nopţi de concerte sau karaoke sau cu colegi de cămin pur şi simplu...energici şi plini de viaţă.

5. Vecinii de deasupra.
Care pentru mine sunt o enigmă. Dar trăiesc intens noaptea şi la fiecare meci.

6. Cola*cafea
Se ştie efectul întârziat pe care cafeaua şi cola îl au asupra mea.

De aici intrăm într-o altă categorie, mai "friend" că tot suntem în temă.

7.Friends
Deşi nu intră în aceeaşi categorie cu celelalte, pot spune că Friends a avut misiunea de a mă ţine trează nopţi în şir şi exact în nopţile în care nu credeam că mai rezist, nu pentru că mă supunea la vreo tortură ci pur şi simplu mă facea să stau ore întregi pentru a ajunge la episodul în care se întâmpla ceva ce schimba puţin traiectoria serialului.


8. Ultimii dar nu cei din urmă, Oamenii care m-au abordat cu replici de genul: "Hai la mimă!", "Facem movie session?", "Cărţi?", "Pillow fight?", "Un Jeg ceva?", "Story time" "Nu-i aşa că nu ţi-e somn?", "Te-am sunat să îţi spun că..." (I had fun, e ok, mulţumesc)


P.S. You can buy me with a coffee!

4 comentarii:

  1. Foarte frumos!!!
    Dar chiar daca iti deranjeaza somnul aste lucruri,stiu ca oricum tii la ele!!!:P
    Bafta!:*

    RăspundețiȘtergere
  2. pe domnul robinet l-am injurat si eu de cateva ori, ma bucur ca i ai venit de hac :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Cand l-ai injurat tu era mic pui, in ultimele nopti o facea pe grozavul, facea valuri si chestii si am zis nu nu nu, it's gone too far.
    Acum e love, peace and unity aici!

    RăspundețiȘtergere