miercuri, 14 aprilie 2010

Eu cand vreau sa fluier, fluier




Datorită publicităţii de care s-a bucurat acest film şi datorită recomandările celor care au fost la premieră, m-am luptat să ajung şi eu să vizionez "filmul românesc care a luat premiu".

Realizat cu buget redus, bucurându-se de împrejurimile unui penitenciar din ţară şi având la dispoziţie doar lumina zilei, filmul prezintă într-o manieră tipic românească realitatea deţinuţilor. Spun manieră tipic românească pentru că sunt prezente celebrele clişee, cum ar fi cadrele mult, mult prea lungi şi poate înjurăturile (care, personal, nu m-au deranjat), cu care deşi suntem familiarizaţi din filmele americane, sună foarte ciudat în limba română.

În ciuda neajunsurilor legate de calitatea imaginii (am auzit lume plângându-se de calitatea imaginilor chiar în timpul filmului), filmul îşi asumă pe alocuri rolul de documentar pentru că oferă o imagine de ansamblu asupra vieţii din penitenciare: lupta pentru "putere" si supravieţuire, lucrurile dubioase care se întâmplă, muzica tipică care însoţeşte românul în momentele importante şi nu în ultimul rând lipsa de educaţie şi lipsa unor valori morale.

Cred că intenţionat am păstrat partea cea mai bună a filmului pentru final, şi anume tema filmului. Ideea filmului este epică - punerea în scenă a unui adevăr din zilele noastre. Trist dar adevărat.

Nu spun mai multe pentru că aş strica esenţa filmului. Iar finalul merită totul.

Acestea fiind spuse, îl recomand, este un film care merită văzut şi cred că se ridică la măsura aşteptărilor.

În fond,
EU CÂND VREAU SĂ FLUIER, FLUIER!

4 comentarii:

  1. Abia astept sa-l vad.Sunt tare curioasa.Sper sa nu fiu dezamagita!

    RăspundețiȘtergere
  2. Dezamagita nu ai cum sa ramai dupa ce il vezi. Da, intr-adevar, pot fi lucruri care sa nu il placa la film, dar de dezamagire nu se pune problema. (e romanesc, ia si asta in considerare!)
    Sa imi zici ce parere ai dupa ce il vezi!

    RăspundețiȘtergere
  3. Tocmai m-am intors de la film.L-am vazut.Mi-a placut.Calitatea imaginii lasa de dorit,ce-i drept,dar nu mi s-a parut asta o problema.Filmul e bun!

    P.S:Spuneam ca sper sa nu fiu dezamagita pentru ca astept de 2 luni sa vad filml asta!Trebuia sa ma impresioneze ca sa stiu ca a meritat asteptarea:D

    RăspundețiȘtergere
  4. Ma bucur ca l-ai vazut si ca ti-a placut.
    De calitate nu putem comenta ca deh, e low budget, e romanesc etc.
    Eu cand vreau sa fluier, fluier!

    RăspundețiȘtergere