"Mi-am luat hainele in graba si am plecat, nu puteam sa mai suport. Nu erau noptile cele care ma dureau si nici diminetile in doi petrecute in pat pana tarziu, nici cafeaua calda care ne dezamortea, nici aerul rece de dimineata ce ne trezea toate simturile ci pur si simplu faptul ca atunci cand pleca ramanea un gol pe care nici asternuturile impregnate pana la ultima tesatura cu parfumul lui si nici pasiunea cu care isi lua ramas bun nu il umpleau.
Ajunsesem in pragul disperarii, dincolo de limitele pe care credeam ca le pot accepta!
Pur si simplu traiam ca un gandac prins in panza unui paianjen. Imi placea. Ma trezea la viata, trezea tot ce era viu in mine. Dar ma strapungea mereu cand voiam sa evadez. Traiam intens, insa nu puteam vedea dincolo de panza care ma izola de lumea exterioara. Deciziile nu erau dictate de constiinta mea ci de pasiunea din mine. O viata fara intrebari prea multe, cu incertitudine la tot pasul, asta imi oferea el. Si imi placea. Sau mai bine zis, mi-a placut.
Mare i-a fost uimirea cand am plecat. Nu se astepta la asta.
Pentru el totul era mai usor probabil. Dar nu si pentru mine.
Pentru ca incepusem sa simt."
Citind asta mi-am adus aminte de o poezie.
"Tu crezi c-a fost iubire-adevarata
Eu cred c-a fost o scurta nebunie."
(am copyright)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu